„Buna dimineata, baieti!” este mai mult decât o simpla carte despre profesie sau despre copilarie; ea devine o poveste plină de umor, înțelepciune și nostalgie, spusă de Grigore Bajenaru într-un mod cald și apropiat. Știu, titlul pare să evoce o amintire de școală, dar de fapt, cartea se așază komfortabil în registrul recoltei de experiențe de viață ale unui dascăl cu suflet mare și spirit jovial. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte e atmosfera de sinceritate și umor autentic. Autorul te face să te simți ca și cum ai sta de vorbă cu el la o cafea, ascultând povești din trecut și din prezent, povestite cu zâmbet și uneori cu o ironie fină. El pare să fie genul de profesor care nu doar predă materia, ci știe să transmită și lecții de viață, chiar și atunci când se amuză pe seama elevilor sau a situațiilor trăite în școală. Îți dai seama de-a lungul lecturii că pentru Bajenaru școala a fost mereu un spațiu de experiențe și povești, dar mai ales un teren pentru experimentarea umorului și a empatiei. Întâlnești episoade amuzante cu elevi lenți sau nătângi, dar și momente de sinceritate profundă, când autorul își rememorează cu nostalgie figura celor pe care i-a întâlnit în drumul său. Aici nu e vorba despre o simplă relatare, ci despre o întrepătrundere de sentimente, de clipe care rămân în memorie, de oameni și de povești care dau sens devenirii sale. Ce mi-a plăcut e felul în care Bajenaru îmbină povestirile personale cu evocări din lumea literară și universitară, aducând în discuție figuri precum Arghezi sau Rebreanu, dar și amintiri din școală, din liceu sau din experiențele de profesor, toate spuse cu o candoare care intrigă și atrage. Cartea are harul de a face cititorul să se simtă ca la o întâlnire cu un mentor, cu un prieten vechi, care te învață să râzi, să fii înțelept și să te bucuri de micile momente de zi cu zi. Este clar că Bajenaru, prin aceste povești, nu vorbește doar despre școală; vorbește despre viață însăși. O viață plină de culoare, de întâmplări neașteptate, de oameni pe care îi iubim chiar și atunci când ne fac nervi, și de lecții pe care le învățăm din greșeli, dar și din glumele bune. În final, această carte te face să te gândești la propria copilărie, la anii de școală și la profesorii care, parcă, uneori te-au învățat mai mult decât manualele.