Cartea „Cavallo di miniera. Cal de mina” a lui Gerardo Vacana te plonjează într-un peisaj plin de pasiuni și trăiri intense, într-un mod atât de simplu, dar totodată profund. De la început, te simți ca și cum ai păși în sufletul unei comunități care tot timpul e pe marginea unei margini, gata să se verse dacă cineva doar atinge nervul sensibil. E ca o valiză plină cu emoții: iubire, ură, dorință sau poate chiar ambele în același timp, și toate se adună, se amestecă și dau naștere unui tablou foarte autentic, aproape palpabil.
Vacana scrie într-un mod atât de direct, aproape ca o conversație de la suflet la suflet. El nu ascunde nimic, iar descrierile sale sunt ca niște bătăi de inimă: sincere, uneori dure, alteori tandre. Cartea nu e despre mediocritate sau despre nimicuri; e despre sufletul oamenilor acestei provincii, despre limitele lor și despre cât de aproape sunt de a se sfărâma sau de a-și găsi fericirea. Într-un fel, cu puțină răbdare și deschidere, poți simți cum poveștile personajelor prind viață chiar în fața ochilor, ca o scenă de teatru care nu se termină niciodată.
Ce mi-a plăcut cel mai mult, cred, e faptul că Vacana nu pune accent pe povești complicate sau pe vreun fel de învățături învățate pe de rost. El arată lumea așa cum o vede el, cu toți nervii și visele ei, fără ocolisuri. Se simte în fiecare paragraf o anumită forță, o stare de zbucium interior, și asta face ca cititul să devină o experiență aproape viscerală, nu doar un simplu divertisment. Îți dai seama că, în adâncul sufletului, oamenii aceștia nu sunt diferiți de oricine altcineva, doar că viața i-a pus în situații extreme, și totul se pornește de la o picură, de la un moment de neatenție sau de furie, și totul se rupe.
Ceva ce rămâne cu tine după ce închizi cartea e senzația de real, de autenticitate. Vacana te face să înțelegi că, uneori, lumea e la un pas să se dovedească mai fragilă decât pare, și că fiecare clipă de iubire sau ură poate transforma totul în mai puțin decât o picătură de apă. E o lectură care te face să te gândești la oameni, la sufletul lor, la cât de greu e să-ți păstrezi echilibrul atunci când totul se umple de emoții. În final, cartea este o călătorie în inima unui colț de lume, atât de simplu și, totodată, atât de profund, încât nu poți să nu fii prins în mrejele ei.