Noua lucrare a filosofului Ciprian Valcan nu se prezinta cititorului nici sub o forma inedita, nici cu un continut strict determinabil, ci cu un set nou de teme mai mult sau mai putin actuale din sfera culturala, pe marginea carora autorul tese un discurs foarte elegant, pastrandu-si amprenta originala prin sarcasmul neasteptat de proaspat si de bine temperat, dar si prin dezinvoltura cu care manipuleaza obiectele intelectului, obtinand cu o reconfortanta usurinta formule originale si perspective noi acolo unde eruditul clasic simte imediat impulsul de a concedia orice tentativa de abordare, chiar dupa simpla anuntare a subiectului. Autorul ocoleste cu gratie formele clasice – cum ar fi sinecdoca si chiasmul –, permitandu-si-le doar acolo unde simte nevoia unui contrapunct odihnitor.
Nu intamplator cititorul va fi tentat sa faca asocieri cu un discurs muzical, caci eseurile si reflectiile din Elogiul balbaielii pastreaza in permanenta rezonanta proteica a unor constructii muzicale si ritmul ludic al secventelor de lungimi moderate.