„Fetița care privea trenurile plecând” e o carte care te prinde de la primele pagini și nu te mai lasă până la final. E o poveste plină de emoție, povestită prin ochii unei fetițe sensibile și inteligente, iar modul în care autorul împletește marturiile mai multor personaje face ca totul să pară foarte autentic. Ai impresia că asculti direct de la oamenii care au trăit acele momente grele din istorie, iar asta face ca lectura să fie cu atât mai intensă.
În centru poveștii sunt atât de multe suferințe și speranțe. E vorba despre o familie, dar și despre alți oameni care au fost prinși în valul mare al prigoanei naziste împotriva evreilor. Se vede clar că autorul a făcut o documentare amănunțită, ceea ce dă romanului o poveste foarte clar conturată și totodată extrem de vie. Printre vocile personajelor, se remarcă Domingo Lopez Delgado, un personaj minunat și cu adevărat remarcabil, un om care s-a luptat pentru libertate, în condiții extreme, traversând oceanul, lupte pe fronturile din Libia, Franța, Germania – o adevărată figură a curajului și sacrificiului.
Dar nu doar personajele mari îți rămân în minte. Fetița Charlotte, cu sensibilitatea și curajul ei, este ca un fir roșu care leagă întreaga poveste. Ea împărtășește amintirile ei, act totodată ca o mărturie dureroasă despre ororile acelei perioade, dar și despre dorința de a învăța din greșelile trecutului. Prin ea, cititorii pot simți mai profund suferința și speranța, și, mai ales, nevoia de a nu uita ca să evităm repetarea acestor tragedii.
Dar ceea ce face această carte cu adevărat specială e mesajul de speranță. În ciuda durerii și a catastrofei, există o lumină, o dorință de libertate și de împăcare. Autorul reușește să transmită clar că, deși trecutul e plin de orori, umanitatea poate găsi puterea să meargă mai departe, să nu uite și, poate, să construiască ceva mai bun. Cartea te face să te gândești profund la ce înseamnă curajul, sacrificiul și speranța, chiar dacă totul pare pierdut în cele mai negre momente ale istoriei.