Flacari gemene

Niciodata nu e pentru prima oara. Un scriitor, o profesoara, un copil, un batran sau o femeie tanara, toti se regasesc in imprejurari neasteptate si experimenteaza strania senzatie de deja-vu, momentul acela in care in panza realitatii se strecoara o fisura, care lasa sa se intrevada o alta viata.
Personajele Flacarilor gemene par sa se recunoasca fara sa se fi cunoscut si sa reia legaturi dintr-un timp nedefinit, unul in care ramasese ceva neterminat, in care nu s-au iubit destul, in care nu s-au iertat cand trebuia, in care nu s-au sincronizat. Fara sa impartaseasca un fir narativ comun, povestirile cuprinse in noul volum al lui Doru Preda schiteaza un univers in care banalul cotidianului capata o aura misterioasa.
Intre real si fantastic, intre amintire si iluzie, intre fragilitatea relatiilor noastre si firele invizibile care ne aduc impreuna, cartea provoaca constant cititorul sa se intrebe cate dintre intalnirile noastre sunt cu adevarat noi. Ma numesc Liv Tane si sunt cititoare.
La prima vedere, o colectie de povesti de dragoste, prozele lui Doru sunt, in fapt, un exercitiu de prestidigitatie in care autorul jongleaza cu planurile existentei. Cititorul se trezeste captiv intr-un multivers de euri si iubiri circulare, pentru care timpul nu curge liniar, ci se impleteste in bucle largi in care personajele traiesc in propria minte sau evadeaza in epoci care se intersecteaza intr-un singur punct, ca unghiurile opuse la varf.
Totul se schimba intr-o clipa. Sau ramane la fel.
Depinde doar din ce unghi privesti. Ma numesc Doru Preda si sunt scriitor.
– Liv Tane Dupa un debut cu proza scurta, urmat apoi de un roman, Doru Preda revine, iata, la povestiri. Si la literatura care il preocupa: cea a nuantelor.
A ecourilor, a recunoasterilor si a res- tantelor, a arcurilor peste timpuri si spatii. Prin Flacari gemene , asadar, scriitorul indreapta din nou reflectorul pe mister.
Pe acele parti inexplicabile din vietile noastre, cele care ne pun in miscare. Iar cu fiecare poveste nu face decat sa-si intareasca pozitia si viziunea, sa-si revendice, astfel, un loc aparte in literatura romana contemporana: cel al unui fel particular – romantic-spiritual – de a gandi lumea.
– Eli Badica