Am citit romanul „Fortareata” al lui Dorian Narcis Grecu și trebuie să spun că m-a marcat profund. Cartea asta nu e doar o poveste scrisă pe hârtie, ci mai degrabă o invitație la reflecție asupra lumii în care trăim și asupra celor două feluri de a percepe libertatea, dragostea sau prietenia. Întreaga narațiune e construită ca o punte între realitatea dură și o lume simbolică, plină de înțelesuri ascunse, aproape ca o metaforă pentru ce se întâmplă în societate și în mintea noastră.
Ce mi-a plăcut cel mai mult e modul în care autorul reușește să pună față în față două lumi diferite, uneori cu un toi ironic, alteori cu o anumită duritate, și să ne determine să ne întrebăm ce e adevărat și ce e fals. Cu subtilitate, Grecu face o paralelă între procesul nebuniei declanșat de vremurile de criză, cum a fost pandemia, și felul în care ne-am adaptat și am reușit, de fapt, să ne pierdem niște valori esențiale, chiar dacă le avem în față. Personajul principal e un fel de ghid într-o călătorie prin aceste dubluri, iar convingerile sale legate de căutarea adevărului și cunoașterii sunt ca un verset de reflecție pentru cititor.
De-a lungul lecturii, nu poți să nu fii atras de stilul unic al autorului, care combină nararea într-un mod aproape oniric, într-o sintaxă aparte și cu frânturi de proză ritmată. A fost ca și cum m-aș fi plimbat printr-un decor familiar, dar plin de simboluri și semnificații, ca o lume ascunsă sub ochii noștri, pe care poate nu o vedem de obicei. Într-un fel, mi-a adus aminte de neoprenul literar al unor autori ca Ion Budai Deleanu sau Mircea Nedelciu, cu acea tentație de a te pune pe gânduri și de a te provoca să-ți găsești propriile răspunsuri la întrebări vechi de când lumea.
Finalul romanului e ca o revelație, ca o punte între taină și conștient, prezentat într-un stil poetic, aproape visător. E o încheiere ce te face să te gândești la ce înseamnă adevărul, libertatea și lupta noastră cu propriile iluzii și ipocrizie. Simply put, „Fortareata” e o metaforă puternică a dorinței noastre de a descoperi, de a aduna cât mai multe bucăți din puzzle-ul vieții. Grecu, în stilul lui aparte, reușește să ne arate că în mijlocul acestei lumi pline de provocări și secrete, fiecare dintre noi poartă în suflet o „fortăreață” a speranței și adevărului, gata să fie descoperită și încercată. La final, rămâi cu senzația că această carte e o cale spre propria ta taină, un prilej de a-ți construi propria instanță a libertății în lumea noastră complicată.