Romanul lui Florin Giurca poate deveni usor substanta unui scenariu de film, artistic sau chiar documentar, in anumite pasaje. Concizia si mai ales faptul ca el te imbie la o citire rapida, pe nerasuflate, il recomanda, dincolo de talentul indiscutabil al autorului.
Legat de acesta din urma, este de remarcat faptul ca Florin Giurca nu te „vrajeste” prin metafora folosita cu orice pret, ci merge direct la tinta. O calitate si o trasatura vitala a prozei moderne, occidentale.
– De ce stati asa de linistiti? Mie imi vine sa urlu de frica!
Daca ati sti ce e in sufetul meu, se lamenta, n-ati mai sta asa, ca nesimtitii, in iarba aia, cum stati voi acum! – Calmeaza-te, zise Daniela, cu o nuanta de iritare in glas.
Trebuie sa apara ei, ai rabdare. – Nu mai apar!
se vaita losif. Glykon nu da drumul nimanui.
Pe cine inghite, acela nu mai iese afara niciodata! Voi nu stiti ce putere are!
Jamie si Daniela se ridicara si se postara in picioare, unul Ianga altul. – Despre ce naiba vorbesti?
Cine puii mei e Glykon? striga Jamie.
Asculta, losif, lumea zice despre mine ca sunt nebun, dar tu esti, cred, mai nebun ca mine. Sezi naibii jos si te astampara odata, ca-ti dau una peste bot de-ti sar mucii din nas!