Multe dintre poeme trimit cu gandul la Rabaiatele lui Omar Khayyam. La nivelul formei, chiar daca nu respecta modelul catrenelor poetului iranian, se observa o tendinta evidenta a Crisulei Stefanescu de a condensa mesajul filozofic in cat mai putine versuri, unele poeme avand concentrarea extrema a unor haiku-uri.
La nivelul continutului asemanarea este si mai mare, versurile poetei nascandu-se din acea angoasa difuza in fata fatalitatii trecerii timpului dublata de indemnul implicit de a-ti trai clipa. – Tudorel Urian