Intr-o zi voi alerga, mama!

Am avut ocazia să citesc cartea „Intr-o zi voi alerga, mama!” de Catalina Boris Balan și trebuie să spun că mi-a atins sufletul într-un mod special. Mi-a plăcut modul în care fata povestește despre trecut, ca și cum ar vorbi cu propria ei inimă. Se simte o sinceritate și o fragilitate în cuvintele ei, și chiar dacă uneori pare că vrea să lase trecutul în urmă, undeva în adâncul sufletului știe că nu e chiar atât de simplu. E o luptă între a merge mai departe și a purta cu tine toate amintirile, bune sau rele.

Un lucru care m-a impresionat foarte tare e modul în care autoarea explorează ideea de vindecare. Ea ne arată că poate e mai greu să uiți decât să accepți, să iubești trecutul pentru ceea ce a fost, și nu pentru ce ar fi putut fi. Într-un fel, cartea pare să ne învețe că fiecare dintre noi avem nevoie de răbdare și de înțelegere, mai ales cu noi înșine. Și toate astea se întâmplă într-un limbaj simplu, cineva care vorbește cu sufletul, nu cu vorbe sofisticate sau teorii complicate.

Mi-a plăcut că autoarea nu fereste cititorul de momentele dificile. Dimpotrivă, le înfățișează cu sinceritate, ca și cum le-ar povesti unei bune prietene. Și, uneori, ne simțim ca și cum am fi acolo, în pielea personajului, trecând prin aceleași greutăți și încercând să găsim răspunsuri. E o carte care îți mângâie sufletul, dar te provoacă și să te gândești la propriile tale răniri, la felul în care le poți vindeca și merge mai departe.

Ce mi-a rămas în minte e metafora asta cu painea și caldura de la sfârșit. Fanul autoarei face o paralelă frumoasă între procesul de a te vindeca și modul în care o pâine are nevoie de timp și căldură pentru a fi gata de mâncat. Cred că toți avem nevoie de acea sursă de iubire și înțelepciune ca să ne simțim în siguranță și să ne putem, într-un final, alerga spre viitor. O carte plină de Bine, cu multe lecții despre acceptare, curaj și speranță, care te face să te gândești la propria ta poveste și la pașii pe care trebuie să îi faci în drumul tău spre vindecare.