Romanul Jar, scris de Liviu Rebreanu, e o poveste care te prinsese de la început și te face să te gândești la iluzii și la frumusețea, dar și la durerea iubirii. La apariție, în 1934, a fost o surpriză pentru mulți, pentru că Rebreanu, faimos pentru cărțile sale despre lumea rurală, se aventurează acum în lumea orașului și a iubirii moderne. Și chiar reușește să surprindă perfect acea lume urbană, plină de farmec, dar și de capcane. Personajul Liana, o tânără studentă cu morality și mentalitate moderne, e un soi de simbol pentru acea lume nouă care se zbate între idealuri și realități dureroase. Liana pare o fată cu judecată limpede, cu o inimă curajoasă, dar sfârșește prin a se pierde în iluziile iubirii. Relația ei cu ofiterul de aviație, care inițial pare a fi un simbol al curajului și al eroismului modern, se dovedește a fi o iluzie placută și înșelătoare. Omul de lângă ea se arată a fi doar un prădător sentimental, un tip meschin, care nu merită nimic din ceea ce i se poate oferi. Și totuși, Liana, cu toate calitățile ei, se lasă purtată de sentimentele intense, visând la iubire eterne, la fericire, și nimic nu o poate opri din a se îneca în propriile iluzii. În final, toată această luptă cu realitatea o duce la pasul extrem, sinuciderea, ca o încercare de a scăpa de povara iluziei și de durerea refuzului. Romanul devine, așa, o reflectare a modul în care iubirea și iluziile pot fi atât frumoase, cât și periculoase. Rebreanu transmite foarte bine cât de ușor te poți pierde în visuri când ești tânăr și plin de speranță, și cât de tragic poate fi atunci când acestea nu se împlinesc. În același timp, cartea are un aer de mondenitate, de povești de iubire pasionante și tumultoase, care te fac să te simți ca și cum ai trăi alături de personaje. În final, Jar ne amintește că iluziile pot fi frumoase, dar trebuie să fim conștienți de realitate, altfel riscăm să ne pierdem pe drum sau să deschidem uși pe care nu le mai putem închide.
In 1934, la aparitie, romanul Jar surprindea si publicul, si critica, fiindca Rebreanu se consacrase ca romancier al mediului rural.In romanele sale „rurale”, subiectele erau puternice si ample, iar deznodamintele naprasnice.Deodata, si critica, si publicul constata ca Rebreanu se poate innoi. Jar , care, dintre cartile sale,a cunoscut cele mai multe editii, cinci, abordeaza un subiect „urban”.
O tanara, Liana Rosmarin,studenta la litere si purtatoare a unei morale si a unei mentalitati mai moderne, darfiica unei familii mic-burgheze, se indragosteste, naiv si fatal. In relatia asimetrica,obiectul divinizarii e un ofiter de aviatie, dar sub infatisarea sa de erou modern,acesta nu e decat un banal pradator sentimental, meschin si chiar insipid.
Liana, o fiinta cu o judecata solida si echilibrata, sfarseste insa prin a se sinucide,fiindca, aflandu-se la prima dragoste, se lasase capturata de sentimente mult prea puternice,si de iluzia iubirii eterne. Asadar, un roman al iluziilor, cum insusi Rebreanu il vede intr-un interviu: „Romanul acesta avea sa se cheme Mojarul iluziilor.
Este acolo, la inceput, o scena cu servitoarea care,zdrobind zaharul in piulita, mai mult il risipeste; scena aceasta este simbolul romanului:toate iluziile se vor spulbera intr-o buna zi.” Jar , un roman cu subiect monden, reuneste toata recuzita marilor iubiri: voluptatea,uniunea pana la identificare, cautarea tutelei divine, suferinta, taina dragostei singuratice,infruntarea darza a oprelistilor. Liana Rosmarin, fiica unui functionar onorabil, traieste ca „martira a iubirii”, devenind victima unui Don Juan ofiter, locotenentul Dandu Victor.Pasiunea se consuma repede, iar fata nu gaseste alta cale de a-si salva onoarea pierduta decat sinuciderea.
– Ion Simut , critic si istoric literar