In 2007 am decis sa-mi ofer un instrument pentru momentul in care amintirile proprii vor fi foarte departe de mine, un baston pentru domnul Alzheimer. Cale de 17 ani (nu am vrut sa se faca 18, povestea devenea majora si nu mai decideam eu pentru ea) am notat mici intamplari, la zi, sau povesti mai vechi.
Am vrut o mini-cronica personala, dar dupa ultimul punct mi-am dat seama ca e mai mult de atat, e povestea unei lumi aflata in permanenta in mijlocul unor raspantii, o lume care merge la psiholog desi are nevoie de un exorcist profesionist. – Dan-Octavian Nicolaie, Dede pentru prieteni