Am citit „Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români” și trebuie să spun că această carte te pune față în față cu o poveste cu adevărat impresionantă și plină de suflet. Autorul, Monica Brosteanu, reușește să aducă la viață deopotrivă figura acestor sfinți români, dar și atmosfera dură din perioada comunistă, când credința adevărată era pusă la încercare în cele mai grele moduri.
Ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care povestește despre acești episcopi greco-catolici, oameni care au ales să rămână loiali credinței lor și chiar să-și sacrifice viața pentru ea, chiar dacă în acel timp totul părea împotriva lor. E ca și cum te așază în fața unor oameni obișnuiți, dar cu o forță interioară incredibilă, care le-a dat curajul să nu se lase înfrânți. Se simte clar că dragostea lor pentru Dumnezeu și pentru credință este ceea ce a ținut acest curaj aprins, chiar și în cele mai întunecate momente.
Aceasta nu este o lectură doar despre mucenicie, ci și despre modul în care acești oameni au trăit cu demnitate și umilință, păstrându-și onoarea și credința chiar și atunci când totul părea pierdut. Povestirile intercalate despre involuntarile și sacrificiile lor te fac să te gândești cât de mult contează valorile dacă îți păstrezi inima curată și fidelă în fața adversităților.
Cartea aduce în lumina și rolul important al Bisericii Greco-Catolice în formația identitară a românilor, chiar și în cele mai dificile vremuri de persecuție. În același timp, narrativul nu devine doar un simplu fapt istoric, ci o experiență emoțională profundă, o poveste despre curaj, sacrificiu și credință neclintită. E ca și cum fiecare pagină te invită să reflectezi asupra valorilor pe care poate le-ai pierdut din ce în ce mai mult în lumea de azi.
Un lucru care m-a atins profund a fost felul în care autorul pare să spună că exemplul acestor sfinți nu e doar pentru istorie, ci pentru fiecare dintre noi. Ei au ales să sufere și să rămână fideli legământului făcut cu Dumnezeu și oamenii lor, chiar și atunci când ar fi putut să renunțe sau să plece. Gândul că și noi putem avea astfel de exemple vii, chiar dacă nu suntem în situații extreme, ne face să realizăm cât de importantă e credința vie în noi.
În concluzie, „Martori ai Fericirii” nu e doar o carte despre suferință și martiriu, ci și despre spiritul neclintit al acelor oameni care au ales să-și trăiască credința până la capăt. E o lectură care te inspiră să reflectezi la valorile tale și să te gândești dacă și tu, în felul tău, poți fi un martor al fericirii și în viața ta de zi cu zi.
Cu un cuvant insotitor al Preasfintitului Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti Martiri ai credintei, martori ai fericirii, sfinti… Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trait in curatenie morala, care au vorbit despre fericire, care au trait asemenea sfintilor.
Multi romani de-a lungul deceniilor comuniste au murit in penitenciare, au avut parte de experiente atroce si de privatiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizati?
Pentru ca martiriul celor sapte episcopi greco-catolici povestit in aceste pagini s-a petrecut in raport cu o comunitate de credinta si cu un juramant de slujire prin care ei nu-si mai apartineau ca insi. Se puneau cu viata lor de zi cu zi la dispozitia celorlalti, devenind garantii celor mai inalte valori ale noastre ca oameni.
Intre gand, fapta si cuvant nu a existat la ei niciodata o fisura. Si au facut toate astea neingamfati, cu umilinta si cu iubire adevarata de semeni.
Proba cea mai inalta a slujirii este sa nu abjuri de la un legamant pe care l-ai facut cu oamenii in fata lui Dumnezeu. Cand, in 1948, comunistii au desfiintat Biserica Greco-Catolica, al carei rol a fost urias in nasterea sentimentului de natie a romanilor, in educarea lor si in aparitia constiintei latinitatii noastre, le-au cerut episcopilor sa se lepede de legamantul facut de Biserica lor in urma cu 248 de ani.
Cu totii au luat aceasta cerinta ca pe o insulta. Si au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temnitei pentru credinta».
– Gabriel Liiceanu In momentul strivirii brutale a tuturor elitelor spirituale, intelectuale si politice din Romania de catre autoritatile comuniste, Biserica Greco-Catolica a oferit o contributie inestimabila de marturie crestina dusa pana la capat, precum bobul de grau cazut in pamant, care moare spre a aduce mult rod. Aceasta carte se intemeiaza pe dosarul inaintat la Vatican in vederea recunoasterii martiriului celor sapte episcopi greco-catolici morti sub prigoana comunista intre anii 1950 si 1970.
Pentru ei, trairea in credinta n-a insemnat o simpla resemnare in fata suferintelor pe care le-au avut de indurat, ci mai degraba o anume bucurie de a se intalni cu Cristos in patimirea lui. – Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu Legaturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt oranduiri omenesti, pe care sa le putem schimba, ci oranduiri dumnezeiesti, pentru care datori suntem sa suferim, la nevoie, ocari, batai, amenintari, poate temnita si saracie, caci asta inseamna a-l preamari pe Isus Dumnezeu, inseamna a-i dovedi iubirea nemincinoasa, inseamna a ne chezasui de acum si a ne agonisi, cu o trecatoare suferinta, o vesnica marire, mai presus de orice masura (2 Cor 4, 17), caci durerile ceasului de fata nu pot sa stea in cumpana cu marirea ce va sa se arate pentru noi (Rom 8, 18).
– Scrisoare a episcopilor greco-catolici catre credinciosi, 24 iulie 1948 Pe coperta: Victor Vasnetov, Arhanghelul Mihail in genunchi, schita pentru pictura Catedralei Sfantul Vladimir din Kiev, 1885–1893