LEI

Recenzia noastra

Imediat ce iei în mână această carte, simți că pătrunzi într-o lume plină de emoții și introspecție, aproape ca și cum ai fi invitat în confesionalul sufletului autoarei. Dorina Sabău reușește să transforme poezia într-un jurnal al inimii, în care timpul nu are culoarea anilor, ci a dorurilor, iubirilor și renașterilor. Este ca și cum ai citi un caiet personal, plin de însemnări făcute de-a lungul mulților ani, fiecare vers fiind o bucată dintr-un puzzle emoțional extrem de complex și frumos.

Ce mi-a plăcut cel mai mult este modul sincer și vulnerabil în care autoarea își povestește viața. Poeziile, deși dintr-un trecut care începe în 1988 și se întinde până în 2025, nu sunt neapărat așezate cronologic, ci se suprapun armonios, ca o melodie ce îți răsună în minte și te face să reflectezi la propria ta existență. Se simte că fiecare vers este scris cu sufletul deschis, fie că vorbește despre iubire, despre singurătate, despre credință sau despre fragilitatea condiției umane.

Citind aceste poezii, m-am simțit ca într-un dialog intim cu autoarea, parcă i-am auzit vocea șoptindu-mi că emotia pură, sensibilitatea și curajul pot fi cele mai frumoase și sincere trăiri umane. Fiecare poezie pare să fie o fereastră spre propriile mele sentimente, spre visele și temerile mele. Într-o lume în care totul pare să fie pe repede înainte, această carte aduce o pauză, un moment de sinceritate profundă, în care timpul devine un lucru intern, un ritm al inimii, nu al ceasornicului.

Ce mi-a rămas în suflet după ce am închis cartea este senzația de întâlnire cu o poetă romantică, idealistă, care încă mai crede în frumos, în speranță și în puterea cuvântului. Autoarea pare să fi păstrat vie această flacără a sensibilității, transformând durerea, pierderea sau melancolia în lumi pline de frumusețe și lumină. Nu pot decât să mă simt recunoscătoare pentru că am avut șansa să pătrund în acest univers poetic, unde fiecare cuvânt pare menit să dea sens și culoare vieții noastre.

Descriere

Un jurnal al inimii în care timpul nu se măsoară în ani, ci în doruri, iubiri și renașteri. Netimpuri trăite reunește poezii scrise de Dorina Sabău de-a lungul mai multor decenii, între 1988 și 2025.
Poemele alcătuiesc un jurnal liric al unei vieți trăite intens, în care emoțiile, amintirile și întrebările existențiale se transformă în cuvânt. Versurile explorează teme precum iubirea, singurătatea, credința, fragilitatea existenței și relația dintre om și divinitate.
În această poezie confesivă, timpul devine unul interior, în care durerile se transformă în anotimpuri ale sufletului, iar speranța rămâne o formă de lumină. Cuvintele înșirate în versuri scrise cu și din suflet creează un spațiu de reflecție și emoție, invitând cititorul să descopere propriul său „netimp”.
Dacă ar fi să cercetez și să aflu în sfârșit un singur fir care leagă laolaltă emoția pură, sensibilitatea, talentul, pierderea, gingășia, victoria, durerea, curajul, rostul, țipătul, melancolia, regăsirea, mirarea, tăcerea, dorul și, rotund, toate manifestările sentimentelor omenești simțite și trăite, ei bine, pentru mine, cititoare flămândă de poezie, căutătoare de suflete suave, dar puternice, firul Ariadnei care m-ar purta afară din labirint către un liman fericit ar trebui să poarte un singur nume: Dorina Sabău. Pentru că Dorina Sabău este, poate, o ultimă poetă romantică, idealistă și vizionară, contemporană cu aceste timpuri vrăjmașe liricii, profunzimii și delicateței sufletești.
– Carmen Voinea-Răducanu Netimpuri trăite nu este doar o carte de poezie, ci este un jurnal poetic al unei vieți trăite pe muchia fragilității, cu inima întinsă ca o vioară sub arcușul destinului. Deși structurate în volum pe etape ale devenirii, poemele scrise între 1988 și 2025 nu urmează strict o ordine cronologică, fiind mai degrabă o suprapunere de straturi existențiale, în care autoarea își păstrează coerența vocii și autenticitatea trăirii.
– Gabriela Daraban