Niciodata nu e de ajuns

Niciodata nu e de ajuns. Neurostiinta si experienta dependentei Judith Grisel renuntase la studii si consuma zilnic droguri cand a inceput sa ia in considerare faptul ca ar putea descoperi o solutie vindecatoare pentru dependenta ei.
A devenit cercetator in neurostiinte, incercand sa inteleaga mecanismele neuronale ale starilor ce-i guvernau adictia. In Niciodata nu e de ajuns autoarea impartaseste ceea ce ea si alti cercetatori din domeniul neurostiintelor au aflat despre consumul de droguri, completand informatia stiintifica cu fragmente din experienta personala, subliniind modul in care creierul unui dependent este diferit de al celorlalti oameni, atat inainte, cat si dupa consumul cronic.
Judith Grisel descrie care sunt aspectele care imping oamenii la dependenta de droguri, ce ii poate ajuta sa se recupereze si argumenteaza convingerea ei ferma ca un „tratament” pentru adictie nu poate fi gasit in creier, ci in modul in care interactionam cu comunitatea din care facem parte. Judith Grisel este cercetator in neurostiinte si profesor de psihologie la Universitatea Bucknell.
Cercetarile ei recente explica diferitele traiectorii ale consumului excesiv de alcool. Asa cum copiii au nevoie de autonomie in doze mici ca sa invete infranarea, desigur ca nici celor aflati in tratament nu li se poate incredinta propria persoana dintr‑odata.
Insa datorita sprijinului social, a unei palete largi de alternative atractive si probabil interventiilor medicale pe termen scurt, putem invata sa alegem viata in detrimentul mortii, in ciuda imperfectiunilor ei evidente. Pana la urma, aceasta libertate este antidotul dependentei.
Cand mi se intampla sa aud abstinentii afirmand ca consumul nu mai este o optiune, tresar. Tocmai, ca este o optiune.
Exact despre asta este vorba. – Judith Grisel Agentii federali, moartea prietenilor, interdictiile si evacuarile, sevrajul fizic si alte miliarde de tragedii n‑au fost suficiente ca sa ma impinga la schimbare.
In schimb, iubirea si apropierea umana au reusit. Dorinta tatalui meu de a fi vazut impreuna cu mine si de a ma trata cu bunatate mi‑a despicat carapacea defensiva de rationalizari si de justificari.
A deschis inima singuratica pe care niciunul dintre noi nu banuia ca o mai aveam. – Judith Grisel