Cred, dupa ce am cunoscut-o mai bine, ca, dincolo de asta, secretele ei sunt seninatatea si credinta ca nimic nu e imposibil. Cu aceste arme in chip de aura naturala si, in plus, starnita de o insatiabila nevoie de a povesti (povestirea ca act de speciala diplomatie, de punere in acord a verosimilului cu fictiunea), Elena Dumitrescu-Nentwig a inceput sa scrie literatura.
Dupa doua aventuri editoriale notabile – un roman si o carte de basme simple, simple, menite sa-i enerveze pe „oamenii gravi, gravi si sa-i distreze pe copiii mici, mici” – revine cu un alt roman. O istorie despre dramele alteritatii, despre infernul din noi si din ceilalti, despre conditia de minoritar etern suspect intr-o Europa care se vede silita sa-si divulge limitele democratice.
O mica Tiganiada vesela si trista, „eroi-comica” si grava, care ne poarta din satra Liestiului valah pana, hat, la fruntariile Germaniei, in Hamburg, cu escala provizorie in Lisabona. Daniel Nicolescu
