Am citit cu mare interes cartea „Brunei, Timorul de Est” scrisă de Doru Ciucescu și pot spune că a fost o experiență plină de culoare și emoție. Ce m-a atras cel mai mult la această poveste este modul în care autorul nară într-un stil prietenos și oarecum confesiv, ca și cum i-ai sta alături la o cafea și i-ai asculta aventurile. Îți povestește despre calatorii în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, despre locuri pe care, poate, nu le-ai fi căutat în mod obișnuit, dar pe care acum le descoperi ca fiind parte dintr-o lume atât de plină de diversitate. Cartea nu te trimite doar pe meridianele geografice, ci și pe cele ale sufletului și ale cunoașterii. Doru Ciucescu își povestește experiențele cu sinceritate, vorbind despre obstacole, întâlniri neașteptate și momente de revelare. Totodată, el nu se ascunde de greutățile sau dezamăgirile din periplul său, ci le face parte din bucuria că a avut ocazia să vadă lumea cu alți ochi. Îmi aduc aminte de citatul de pe pagina 42, unde autorul mărturisește că, deși a umblat peste trei sferturi din lungimea ecuatorului, nu s-a întors cu buzunarele pline, ci cu buzunarele goale – adică, cu experiențe care îți îmbogățesc sufletul, nu neapărat portofelul. Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost autenticitatea cu care povestește, ca și cum te-ar fi invitat în cabina lui de pe drum. E genul de carte care te face să visezi cu ochii deschiși, dar în același timp te face să te gândești la ce înseamnă cu adevărat să călătorești și să descoperi lumea. Are un farmec aparte, datorat faptului că autorul e un „scriitor-calator în șapte continente”, și nu doar un povestitor. Îți dă sentimentul că, citind paginile, și tu te afli acolo, lângă el, simțind aromele, zgomotele și emoțiile celor vizitate. În final, cartea lui Doru Ciucescu e mai mult decât o colecție de povești din locuri exotice. E o poveste despre curaj, despre dorința de a descoperi și despre pasiunea de a împărtăși ceea ce ai trăit cu alți cititori, făcând din fiecare pagină o mică aventură a sufletului.