Pachetul conține cărțile: • Amintiri din copilărie. Povești.
Povestiri – Ion Creangă (344 pagini) • Momente. Schițe – I.
L. Caragiale (192 pagini) • Nuvele – I.
L. Caragiale (328 pagini) • Teatru – I.
L. Caragiale (256 pagini) • Mara – Ioan Slavici (304 pagini) • Popa Tanda.
Budulea Taichii. Moara cu noroc – Ioan Slavici (210 pagini) • Pădureanca – Ioan Slavici (144 pagini) • Poezii – Mihai Eminescu (304 pagini) • Proză – Mihai Eminescu (294 pagini) Amintiri din copilărie.
Povești. Povestiri – Ion Creangă Păcală, Nică, tușa Marioara, moș Ion Roată sau moș Nichifor Coțcariul, Harap-Alb sau Spânul nu sunt doar manifestări umane tipice, purtătoare ale unei fizionomii istorice, mitologice, ci caractere general-umane, ce revin sistematic în peisajul ființei noastre românești.
Lumea lui Creangă se construiește, prin acest destin asumat, ca o lume a terapiei inversului, prin substituirea anormalului cu normalul. Prin urmare, legea este instaurată prin caricatură, prin limbaj, deci, prin text.
În interiorul poveștilor, dar și al Amintirilor din copilărie , se poate vorbi despre o retorică demonstrativă, argumentativă personală. – Lucian Pricop Momente.
Schițe – I. L.
Caragiale Inițial, prozele cuprinse în Momente au avut o relație privilegiată cu realitatea imediată, cu lumea românească trăitoare între 1870 și 1900. Treptat, această funcție de reprezentare, de transpunere a unui instantaneu s-a pierdut, accesul cititorilor la evenimentul în sine fiind estompat.
Caragialesca este însă senzația că azi vedem aceste texte drept analize de adâncime pentru lumea noastră de după 2000. Efectul literaturii asupra societății poate fi măsurat, în consecință, și în gradul de influență pe care aceasta l-a avut asupra „caracterelor”, asupra românismului.
Noi am ales să semănăm personajelor lui Caragiale, beneficiind de prezumția de literaturalitate a spațiului carpato-danubiano-pontic. – Lucian Pricop Nuvele – I.
L. Caragiale La Caragiale, ca la mulți dintre scriitorii de astăzi, tragicul și fantasticul rezultă dintr-un conflict între Realitatea imediată și comedia fără sfârșit, care se repetă, ambele, acoperind monoton întreg câmpul vieții și nelăsând loc pentru tot ce nu-i asemenea lor.
Comicul și fantasticul caragialian sunt compacte și unitare, nu cunosc fisură și, astfel, deformarea umanității atinge prin proporții tragicul. Orice s-ar spune, pivotul acestei arte nu stă în satisfacția, în încrederea liniștită că așa a fost întotdeauna lumea, că societatea în care trăiește autorul nu e mai rea decât altele.
Odată cu I. L.
Caragiale, „mutilarea” lumii, în ciuda aparențelor atașate valorilor tradiționale, se deschide mereu tragicului, pentru că e un teren aflat în imposibilitatea de a găsi o ieșire: un act uman care se exercită în gol. – Lucian Pricop Teatru – I.
L. Caragiale Comedia cuvântului este generată pe fundalul social al unor trăsături etice sau fenomene general-umane: prostia, corupția, tâmpenia, vanitatea și necinstea, ba chiar și filantropia, suspiciunea și teama, ghinionul și năpasta, buimăceala și lenea.
Cumplite drame sau chiar tragedii se profilează în torentul de cuvinte al personajelor, în plină comedie. Mara – Ioan Slavici Romanul Mara înfățișează chipul comun al văduvei care se descurcă în a oferi copiilor ei un trai mai bun prin strângerea unei mici averi, în vremea în care banul deschidea multe porți și te urca multe trepte pe scara socială.
Romanul crește poveștile personajelor din jurul Marei, mai ales pe cele ale copiilor ei, cărora și-a dedicat viața. Putem înțelege dinamica socială a vremii prin direcțiile pe care le aleg Persida și Trică, copiii Marei, și prin divergențele intergeneraționale și de așteptări create între personaje.
Popa Tanda. Budulea Taichii.
Moara cu noroc – Ioan Slavici Ioan Slavici omul era un sucit, ca să nu zicem altfel, dar opera sa este remarcabilă. Cu percepția justă numai când se aplică la viața țărănească, el nu idealizează și nu tratează cazuri de izolare.
Oamenii săi sunt dârzi, lacomi. Întreprinzători, intriganți, cu părți bune și părți rele, ca orice lume comună.
Limba, de obicei împiedicată în pagina de idei, e un instrument de observație excelent în mediul țărănesc. Cu toate că scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic, e severă, fără excese artistice.
Popa Tanda e un fel de Robinson Crusoe , cu o intenție de economie politică absorbită în ficțiune. Întreupare a spiritului de colonizare, Popa Tanda e o figură de neuitat.
În Budulea Taichii se tratează misterul psihologic al unor ființe cu înfățișare neînsemnată în copilărie și un caz de ambiție în clasa de jos. Moara cu noroc e o nuvelă solidă, cu subiect de roman.
– George Calinescu Pădureanca – Ioan Slavici Pădureanca s-a bucurat de cel mai mare succes, după Moara cu noroc , dintre toate nuvelele lui Slavici, după ea făcându-se și un film. Nuvela conține fără îndoială una dintre cele mai tragice povești de dragoste din literatura noastră, dintre Simina și Iorgovan (flăcău indecis a o lua de nevastă pe Simina, pădureanca, pe care totuși o iubește).
– Nicolae Manolescu Poezii – Mihai Eminescu De dragul câtorva prejudecăți entuziaste, mai nimeni nu-l citește cu adevărat pe Eminescu – iar cât se citește, se citește superficial și mărginit la câteva poezii rău consacrate de școală. Eminescu tinde tot mai mult să devină „Eminescu”, ceva pus deoparte în lada de zestre a nației și de care ești mândru că se află acolo, ferit de orice întâmplări.
Este însă vremea să se întâmple ceva cu ce ne-a rămas de la el: o lărgire și o adâncire a cunoașterii și a înțelegerii noastre. – Petru Creția Proză – Mihai Eminescu Într-o logică diacronică, primul autor de proză fantastică românească este Mihai Eminescu.
Posteritatea literară eminesciană se legitimează, de altfel, de la teme la motive care vor fi reluate de cel ce aduce universalitate în câmpul literaturii fantastice naționale, Mircea Eliade . După Geniu pustiu, Eminescu scrie Făt-Frumos din lacrimă, creație originală pe teme populare.
Urmează Sărmanul Dionis, proză filozofică fantastică, care marchează o mare deschidere în scrisul românesc. Romanul iubirii are și el corespondent prin Cezara și La aniversară, considerată de G.
Ibrăileanu cea mai desăvârșită schiță din literatura română. Epoca gazetariei bucureștene nu-i lasă răgazul să desăvârșească Avatarii faraonului Tla, cea mai amplă proză din această epocă.
Dar proza lui Eminescu merită a fi citită pentru ea însăși.