Ion Druță domină suveran proza scurtă a anilor ’60-’70. Schițele și povestirile sale erau de o prospețime neobișnuită față de schematismul indus și vulgaritățile ideologice proliferate de I.
Canna și alți breslași. Sania, Murgul în Crimeea, Bătrânețe, haine grele – și nu numai – rămân să ilustreze și azi specia și epoca…
Atunci când Vasile Coroban încerca să impună modele epice de valoare, spiritul său greu de mulțumit avea de ales din contemporani doar mostre din nuvelele lui Druță. Subtilul critic știa de ce: proza mică a scriitorului ataca, memorabil și incitant, problemele mari ale existenței – viața și moartea, trecerea abrazivă a omului prin timp, datoria și sacrificiul, efemerul și frumusețea netrecătoare.
– Eugen Lungu