Teologia post-decembrista

Cartea „Teologia post-decembristă” scrisă de George Remete este una destul de surprinzătoare și, chiar dacă pare destul de directă, aduce în discuție unele idei care necesită o gândire mai profundă. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost modul în care autorul compară cele două epoci ale teologiei românești, înainte și după decembrie 1989, și încearcă să ne arate unde sunt punctele forte și punctele slabe ale fiecăreia. Se simte clar că, pentru Remete, teologia ante-decembristă avea o claritate și o direcție foarte bine definite, chiar dacă nu avea aceeași profunzime de informație sau răspândire. În schimb, după 1990, lucrurile s-au schimbat radical – avem o explozie de cunoștințe și o diversitate de abordări, dar, din păcate, adesea cam dezorientate și fără o viziune clară. Ce mi s-a părut interesant a fost comparația cu figura lui Dumitru Staniloae, pe care autorul îl aduce ca exemplu al teologiei dinainte de decembrie. Acolo am înțeles foarte bine cum, în lipsa informației sau a unei anumite structuri, teologia poate pierde din vedere rădăcinile și adevărata sa orientare, chiar dacă devine mai „modernă” sau „informativă”. O observație simplă, dar foarte elocventă: e ca și cum ai alege între o mașină frumoasă, dar cu un GPS defect, și una mai modestă, dar cu o hartă clară. Menirea teologiei, spun autorul, nu e doar să fie informațională, ci să păstreze traiectoria spre adevăr și fidelitate față de rădăcinile de credință. Mi-ai plăcut și metafora de final, despre mersul cu o Dacie sigură și încet, dar spre o destinație clară, în comparație cu un Mercedes care pare sclipitor, dar poate duce spre prăpastie dacă nu ai grijă. E o imagine simplă, dar foarte puternică, care trasmite ideea că nu întotdeauna cei mai „moderni” sau „strălucitori” sunt cei mai siguri. Deși această carte nu e neapărat un studiu foarte complex, cred că reușește să fie o privire de ansamblu utilă, mai ales pentru cei interesați de sufletul teologiei românești recentă. E o lectură care te face să te gândești mai mult la direcția în care merge Biserica și teologia, mai ales într-un context atât de rapid și uneori confuz cum e cel actual. În definitiv, chiar dacă e un „retrospectivă”, ea încearcă să ne provoace să reflectăm la cine suntem și unde vrem să ajungem ca oameni de credință și ca teologi.