Home / Jerome K. Jerome / Trei intr-o barca (fara a socoti si cainele)

Trei intr-o barca (fara a socoti si cainele)

25 LEI
In Stoc
Cumpără Acum
🔒 Plată Securizată & Livrare Rapidă
An apariție: 2025
ISBN: 9786068660844
Editura: ASTRO

Recenzia noastră

Imaginați-vă o după-amiază plină de voie bună între prieteni, cu o atmosferă relaxată și plină de povești amuzante. Cam așa îți pătrunde lectura în cărticica „Trei într-o barcă (fără a socoti și câinele)”, de Jerome K. Jerome. Este o carte plină de umor, dar și de situații neașteptate și gânduri simple, cusute cu umor fin și ochi critic, despre niște prieteni ce încearcă să se relaxeze pe râu, dar care sfârșesc în tot felul de peripeții și gafeli. E ca o întâlnire cu niște amici vechi, care povestesc despre încercările lor de a fi relaxați, dar tot timpul se ițește câte o amintire amuzantă sau o situație comică.

Unul dintre momentele cele mai simpatice din carte e scena în care George, pasionat de muzică, își scoate banjo-ul și vrea să dea tonul unei mici „concert”. Iar Harris, prietenul lui mai sceptic, îl oprește din start, spunând că are dureri de cap și nu e în stare de nimic. Atmosfera devine una de suspin legată de dacă muzica aduce calm, dacă ea chiar liniștește nervii sau dacă, dimpotrivă, irită vecinătatea. La prima vedere, pare o discuție simplă, dar e plină de subtilitate și de umorul tipic al lui Jerome, care știe să facă dintr-o situație banală o poveste plină de haz și de observații sociale finuțe.

Pe măsură ce povestea avansează, îți dai seama că toți acești prieteni—George, Harris și chiar câinele Montmorency—sunt niște personaje extrem de viu colorate și autentice. Ei povestesc, comentează și se contrazic ca niște amici vechi, fiecare cu propriile sale păreri, dar tot timpul cu afecțiune și umor. În jurnalul lor, viața se transformă într-o serie de aventuri mici și povești ce par nesemnificative, dar care devin extraordinare prin felul în care sunt spuse. Cu un limbaj simplu și direcție clară, Jerome face ca cititorul să se simtă ca un prieten vechi, ascultând acea discuție plină de anecdote și râsete.

Iar în plus, cartea nu e doar despre peripeții, ci și despre bucuria de a fi împreună, despre umorul în situațiile cotidiene și despre modul în care prietenii pot transforma o excursie obișnuită într-o poveste de neuitat. Fiecare aventură, fie ea și simplă, e încărcată de sensibilitate și observație subtilă a comportamentului uman. Jerome reușește să capteze esența acelor momente simple și, printr-un stil foarte prietenos, ne face parte din toate acele întâmplări. În goana lor după relaxare, ei descoperă, de fapt, că distracția stă nu în destinație, ci în companie și în povești.

Și, dacă ai chef de o lectură relaxantă, cu umor fin și cu momente de răbdare și reflecție despre prietenie și viață, această carte te va cuceri pe deplin. Fie că o citești pentru relaxare, fie pentru a te amuza de gafe și întâmplări simple, Jerome reușește să creeze un dialog interior plin de umor și caldură. E ca o conversație cu niște amici vechi, unde râzi, te regăsești și îți dai seama că, uneori, cele mai mari comori sunt poveștile de zi cu zi, spuse cu sinceritate și umor.”

Te-a convins?
Vezi Oferta

Descriere

Trei într-o barcă (fără a socoti și câinele). Ediție integrală După cină, George și-a scos banjo-ul și a vrut să cânte, dar Harris s-a opus: a spus că îl doare capul și nu se simțea suficient de bine ca să facă față experimentului.
George era de părere că muzica i-ar prinde bine – a spus că muzica adesea liniștește nervii și alină durerile de cap; a zdrăngănit două sau trei note, doar ca să-i arate lui Harris cum sună. Harris a spus că preferă să rămână cu durerea de cap.
George nu a învățat să cânte la banjo nici până în ziua de azi. A întâmpinat prea multe descurajări din toate părțile.
A încercat să exerseze puțin în două sau trei seri, în timpul excursiei noastre pe râu, dar nu a avut succes. Limbajul lui Harris era suficient pentru a descuraja pe oricine; pe lângă asta, Montmorency urla neîncetat pe toată durata întregii interpretări.
Nu i-au dat nicio șansă bietului om. – De ce naiba urlă așa când cânt?
a întrebat George indignat, pregătindu-se să arunce în el cu un bocanc. – De ce vrei tu să cânți așa când urlă el?
i-a răspuns Harris, prinzând bocancul la timp. Lasă-l în pace.
Nu poate să nu urle. Are ureche muzicală, iar interpretarea ta îl face să urle.