Parintele Proclu asa cum l-am cunoscut

Schimbarea naste ravna. Incerci sa zici rugaciunea [pe] care ai inceput-o, si daca vezi ca vine plictisirea, oboseala, somn si alta tulburare in timpul acela, trebuie sa ma fortez.
Si daca nu pot nici prin fortare, [trebuie] a schimba. Daca eu citesc la Psaltire, vine plictisirea, vin gandurile, las si citesc o foaie, ori o jumatate de foaie din alta carte.
Si daca vezi ca nici asa, iesi la aer liber, adica [in] aerul de-afara te mai descurci, e mai usor. Dar, ca sa-ti spun, e mare nenorocire cu patima asta a nesimtirii.
Ar trebui sa dispara nesimtirea. Uite cum, in schitul acela, la schitul Sihla era un nebunel.
Si nebunelul acela imi punea unele intrebari. Si cand gateam, el spunea asa: „Inca nu-i complet”.
Iar imi punea alte intrebari. „Apai, nici asta nu-i completa”.
Si cand ma duceam la slujba, acolo, si-l vedeam, mi-aduceam aminte ca nu-s complet. Stii de ce zicea el asa?
Ca sa ma invat smerenia. Ca sa vada, nu ma tulbur eu ca „nu-i complet”?
Dar am observat, calugarul ori fratele, cand se duce in manastire, se duce ca o caramida. Caramida e cu colturi.
Si stand acolo, la manastire, se tocesc colturile. Si m-a intrebat cineva: „Cand s-au tocit?” Cand te-a batjocorit si nu te-ai mai tulburat.
Atunci s-au tocit colturile. Dar sa stii ca are mare insemnatate, cand a ajuns un calugar sa-i curete Duhul Sfant inima, are mare valoare.
Pentru ca, pe masura ce noi nu stam de vorba cu gandurile in timp ce zicem rugaciune, atunci odihnim pe Duhul Sfant in inima noastra. – Pr.
Proclu Nicau