Dresorul de cactusi

Dialogam peste timp, timpi timpuri carte, culmea, cronofaga. Asa a supravietuit: hranindu-se cu timp.
Pe de alta parte, e ca o calatorie spre miezul unui vulcan activ. Nu stii nici cat iti va ajunge aerul, nici cand va incepe sa erupa.
Eu scriu, in felul meu, despre tot ceea ce simt sau am simtit vreodata. Tu plesnesti peste ochi realitatea, o faci sa vada stele verzi, apoi ii aplici si cateva injuraturi dintre cele care-ti fac urechile sa zbarnaie, tocmai ca sa nu lasi sa se vada ce simti.
Dublezi cu muzica ta egoista («de ce egoista?», te-am auzit). Pentru ca o asculti in casti, esti tu cu ea, te topesti in ea, intr-o zi o sa mearga ea cu castile tale in urechi pe strada, o vei metamorfoza intr-o fiinta care sa te substituie.
– Adriana Bogatu, Adrian Victor Vank